1+1+1 & SIGMA

Mult așteptata expoziție 1+1+1 și SIGMA este posibilă ca urmare a inventarierii tuturor obiectelor de patrimoniu ale muzeului și a restaurării unora dintre acestea. De asemenea, este rezultatul unei îndelungi activități de cercetare, selecție și organizare, la care a luat parte întreg personalul instituției. Ea prezintă zeci de lucrări create de artiștii celor două renumite grupuri, 1+1+1 și SIGMA.

Înființat în anul 1966, grupul 111 trebuie văzut în cadrul creat de Liceul de Artă din Timișoara. Într-un timp scurt, el a reușit să probeze că dialogul interdisciplinar este unul fundamental pentru schimbările ce se petrec în lume. După plecarea lui Roman Cotoșman în SUA, grupul 111 a devenit grupul SIGMA. Pentru arta contemporană din România, SIGMA oferise o altă înțelegere și o altă definire a omului prin gramatica formelor, estetica industrială, marketing, geometrie industrială, culori complemetare, design, studiu bionic. Artiștii care au dat viață grupului SIGMA – Ștefan Bertalan, Constantin Flondor, Doru Tulcan și Ioan Gaita – au fost profesori ai amintitului liceu. Ștefan Bertalan și Constantin Flondor își propuseseră ”un program de pedagogie de artă, principii de corelare între formă – funcție – mediu, principii de generare a formelor”.

Grupul SIGMA devenise de referință nu numai în artele vizuale, unde a contribuit decisiv la înnoirea limbajelor, dar și în dezbaterile de idei. Colaborarea cu ingineri, arhitecți și oameni de știință a îndreptat grupul spre o cercetare interdisciplinară, remarcabilă pentru anii 1960 – 1970 și pentru condițiile unui regim politic totalitar care s-a întrecut în a lua măsuri constrângătoare. În pofida multiplelor restricții, Timișoara era un loc unde se aflau suficiente minți luminate, aspirând la o orientare pro-occidentală în arte și științe. În fapt, orașul conserva încă o  bogată paletă de moșteniri multiculturale, încurajând experimentele. Acestea fuseseră posibile pe fondul în care Timișoara anilor postbelici era încă populată de mulți meseriași cu o înaltă calificare, de o clasă de mijloc supraviețuind războiului și vorbind mai multe limbi, de o societate în care relațiile interpersonale se bazau pe dialog și reciprocitatea serviciilor făcute. 

Vechile industrii și-au continuat existența (cazul fabricilor TIMIȘOREANA, ILSA, KANDIA, GUBAN, AZUR, ș.a.), iar oamenii care le reprezentau nu erau străini de pluralitatea obiceiurilor moștenite de la predecesori, de pregătirea și etica profesionale, de bunul simț și binele de obște. Acest aspect – prea puțin evidențiat în înțelegerea infrastructurii orașului – a făcut posibilă relația dintre creatorii artei neo-anvangardiste și societatea locală.